Când terapeutul este om
O scrisoare deschisă pentru toți colegii mei din zona sănătății emoționale și psihice.
Vorbim des despre clienții noștri și, pe bună dreptate, mai puțin despre noi. În cabinet, acest lucru este necesar.
În afara lui, însă, rămânem oameni, cu propriile limite, reacții și vulnerabilități. Aș vrea să deschid un spațiu pentru noi, ca oameni, nu ca roluri.
A fi terapeut nu te anulează ca om. A avea cunoștințe psihologice nu te face imun la durere. A reacționa emoțional nu înseamnă lipsă de competență profesională.
Uneori, intensitatea stimulului depășește capacitatea momentană de reglare. Oboseala, lipsa somnului și supraîncărcarea emoțională scad semnificativ pragul la care reacționăm. Alteori, sunt activate experiențe vechi. Când o situație atinge o temă sensibilă, corpul reacționează mai repede decât partea reflexivă. Nu este un eșec al voinței, ci un răspuns învățat.
Există momente în care reacția apare înainte să existe alegere conștientă. Abia după aceea devine posibilă gestionarea, prin retragere, reparare sau clarificare. Acest lucru nu spune nimic despre valoarea ta profesională, ci despre faptul că ești un sistem viu, nu o funcție.
De multe ori, ne concentrăm pe reglare ca proces cognitiv. În realitate, reglarea este și corporală. Sistemul nervos are nevoie uneori de pauză, de oprire, de descărcare fizică, nu de explicații. A sta, a respira, a te lăsa câteva momente fără a înțelege sau a repara imediat poate fi, în sine, un act de îngrijire. Iar uneori, în criză, doar confirmarea exterioară susține acel sens care vine din minte, pentru că asta cunoaște sistemul. Nu judecăm, învățăm să corectăm și să renegociem. E un întreg proces, dar este cea mai frumoasă călătorie pe care o poate face un om, călătoria înlăuntrul lui.
Ei bine, abordarea orientată somatic ne reamintește că nu totul se reglează prin sens. Uneori este nevoie ca experiența să se miște mai întâi prin corp, înainte de a putea fi integrată mental. Nu ca tehnică, ci ca permisiune.
Faptul că uneori nu reușești să gestionezi nu înseamnă că nu știi cum sau că ești un profesionist mai puțin bun. În cabinet ești în rolul de terapeut. În afara lui, ești om, cu un corp care obosește, se activează și are nevoie, uneori, să se oprească. A recunoaște asta nu slăbește practica, doar o face posibilă pe termen lung.
Pentru că în terapie construim relații, relații de siguranță, și astfel, oamenii vor ajunge să știe că aceia din fața lor nu sunt roboți și înțeleg ceea ce simt ei.
Pagină îngrijită de Anacaona Sonetto, psihoterapeut, SEP
