Trei lucruri pe care corpul meu le-a știut înaintea mea
Corpul meu a știut înaintea mea…
…că, uneori, transformarea interioară cere un moment de oprire:
Mă aflam în mașină, la volan, având câțiva pasageri care se cunoșteau între ei, dar pe care eu nu îi cunoșteam. Conversau într-un stil ironic, iar la un moment dat, unul mi s-a adresat cu un apelativ pe care nu l-am înțeles și pe care l-am perceput ca ridiculizare. Am reacționat imediat, cerând clarificare. În acel moment, am observat în corpul meu o încordare generală, un tremur ușor; inima a început să-mi bată mai puternic. Pasagerii și-au cerut scuze cu toții, apoi și-au continuat conversația fără să mă mai implice. Reacțiile corpului meu s-au diminuat întrucâtva. La destinație însă, când pasagerii au coborât, am fost salutat cu același apelativ; am ripostat din nou.
Continuându-mi drumul, am observat în scurt timp că starea mea a rămas afectată de incident. Simțeam nervozitate, neliniște, agitație, tremur în corp, tensiune în zona frunții și un sentiment al nedreptății. Am realizat că toate acestea îmi afectau semnificativ capacitatea de a fi atent la condus. Pentru siguranța mea și a celorlalți din trafic, am oprit mașina într-o zonă sigură. Mi-am îndreptat toată atenția spre trăirile mele și am făcut ce simțea corpul meu că are nevoie pentru a se liniști. Am așezat o mână pe frunte; după un timp, tensiunea din acel loc s-a redus. Am sesizat că mă strânge centura de siguranță și am desfăcut-o, ceea ce mi-a adus un sentiment de ușurare și eliberare. Treptat, tensiunea și agitația au scăzut; vederea mi s-a limpezit, am redevenit atent la exterior. Am putut să-mi văd de drum.
Și asta n-a fost tot. În scurt timp, m-a cuprins un sentiment plăcut de mulțumire că, ripostând la nepolitețe, am făcut lucrul cel mai potrivit pentru mine: m-am apărat corespunzător și corect. Am simțit ușurare, bucurie, încredere în mine, libertate, justețe și dreptate. Toate acestea, pentru că am fost atent la ceea ce simțeam și mi-am acordat un moment de răgaz.
…că starea de siguranță locuiește în prezent:
Eram cufundat în lectura unei cărți, ocupație care-mi face multă plăcere, când din apartamentul alăturat au început să răsune zgomote de ceartă: vecinii mei se certau. Fiind obișnuit cu astfel de scene în casa lor, am continuat să citesc, dar, în scurt timp, am conștientizat că lectura a devenit un act superficial, mecanic. Scena din vecini îmi polariza atenția. Efortul de a citi devenea prea mult; ceva părea să fie în neregulă.
M-am oprit și mi-am dat voie să stau și atât. După un timp, am simțit că mi se relaxează umerii, apare un oftat, încep să fiu mai atent la încăperea în care mă aflam. Privirea mea a început să se plimbe, observând pereții și culoarea lor, podeaua, obiectele. A apărut un sentiment de liniște și prezență. Impactul avut de scena din vecini asupra mea a scăzut, la fel și efectul lui de a-mi capta atenția. În scurt timp, m-am simțit calm, la vecini s-a făcut liniște, iar eu am putut să mă întorc la plăcerea lecturii.
Dar, înainte de a relua lectura, am realizat cât de bine mi-a făcut să mă opresc, să pot alege ce fac mai departe, să mă readuc din explorările minții în încăperea în care mă aflam – și în prezent.
…că există în viața mea resurse pentru susținere și echilibru, la care pot apela oricând:
Într-o dimineață, urmăream online înregistrarea unei dezbateri politice pe un subiect de mare interes pentru mine, ceva ce îmi poate influența viața de zi cu zi. Pe fundalul acelui interes, am sesizat la un moment dat o stare de agitație, de neliniște, însoțită de senzații fizice de disconfort. Realizând că percep agitație și tensiune și în discuția pe care o urmăresc, am decis să fac o pauză, să observ ce influență are dezbaterea asupra mea și ce se schimbă când mă opresc.
Am urmărit senzațiile de disconfort prezente în corp. În paralel, mintea mea a continuat să reflecteze la dezbatere, cu un sentiment de plăcere, de dreptate, cu dorință de implicare. Chiar și așa, am sesizat dorința de a nu relua vizionarea, ci doar de a sta cu mine și cu trăirile din acel moment, fără a încerca să schimb ceva.
Mi-am conștientizat contactul cu scaunul și poziția pe scaun, făcând ajustările necesare pentru confort. Am dat curs impulsului de a pune o mână pe piept, unde simțeam tensiune, și, ceva mai târziu, de a o muta pe abdomen. Mi-am observat respirația. Mi-am plimbat privirea prin cameră și am sesizat sunetele din jurul meu. Treptat, am simțit că agitația, tensiunea și senzațiile de disconfort scad. Am putut să conștientizez senzații plăcute: atingerea mâinii pe abdomen, susținerea oferită de scaun. Am simțit că prefer să rămân astfel, în contact cu mine și cu mediul meu imediat, în loc să vizionez ultimele minute din dezbatere. Am realizat că mi-e bine să stau cu trăirile mele și, totodată, că mă pot pregăti pentru activitățile zilei. Că, dacă-mi rămâne timp, pot viziona restul dezbaterii, care-mi face plăcere și mă entuziasmează.
Am realizat că pot să creez, în mine, un echilibru între grijile și responsabilitățile mele și lucrurile care-mi aduc plăcere, atunci când încetinesc ritmul și fac pauze pentru a observa ce se petrece în mine sub influența a ceea ce se petrece în jur. Și am simțit încrederea că lucrurile care-mi aduc bucurie – locuri, persoane, activități – sunt ceea ce mă sprijină și-mi oferă echilibru pentru a merge prin viață. Sunt prezente în viața mea, accesibile, așteaptă cu brațele deschise să-mi îndrept atenția spre ele. Pot păși înainte, știind că sunt întotdeauna susținut de ceea ce știu, ceea ce-mi place, ceea ce fac.
Și mă întreb dacă aceasta e abundența despre care aud că se vorbește – și dacă ea există peste tot, în toate, la orice pas și pentru fiecare dintre noi.
Pagină îngrijită de Anacaona Sonetto, psihoterapeut integrativ, SEP
